India, un alt stat care s-a format printre primele din lume, în pofida faptului că este invocată ca reprezentând cea mai veche (!) civilizaţie terestră, are puţine izvoare scrise care să ofere date cât de cât certe despre istoria sa de dinainte de India „sanscrită”. Ceea ce se poate constata la nivel global, îl constituie faptul că foarte multe familii nomade,  originare  din  India, sunt blonde,  au  o altă  conformaţie  a feţei şi au o comportare mult mai civilizată chiar decât lumea obişnuită din ţările Europei! Între aceştia şi actualii locuitori majoritari ai Indiei nu se poate remarca nici o asemănare care să ateste sau măcar să inspire vreo legătură etnică reciprocă. Toate argumentele converg spre aceeaşi realitate că vechea Indie, descrisă în conformitate cu rezultatele cercetărilor arheologice moderne, este India din Iafet, care a rezistat ca civilizaţie albă până la pătrunderea şi invazia popoarelor gypses, despre care vom vorbi în continuare.

   Începând cu sfârşitul mileniului al III-lea, are loc o puternică migraţie a popoarelor hamite (kameze), atât din Egypt, cât şi din Mesopotamia, popoare denumite, pe  drept  cuvânt – GYPS(I)ES, care înseamnă slobozi, nomazi, în contrast cu EGYPTEANS (egipşăns), care înseamnă închişi, sedentari. Astfel ia naştere şi Ţara arienilor (Iran), care, după asimilarea Elamului şi unirea cu Mezii, devine al II-lea mare imperiu al lumii. Denumirea de arieni este arogată ca replică la celţi – stirpe din Iafet, şi faptului că iranienii se consideră, prin Elam, stirpe din Sem, care înseamnă şi arian.

    Odată cu dezvoltarea economică şi socială a Indiei iafetiene, a apărut necesitatea unei scrieri sfinte și totodată culte, motiv ce a determinat studierea de către „indienii” din regiunea Punjab la şcoala grecească (elenă), începând cu cca. 2200 de ani î.C. Odată cu aducerea scrierii elene în Punjab, aceasta devine vorbirea oficială în (H)yndus, punându-se bazele SANSCRITEI, uşor de asimilat pentru locuitorii Văii Indului, stirpe din acelaşi Iafet, ca şi grecii! Panteonul timpuriu, transmis până la sanscrită pe cale orală, este constituit din următoarele zeităţi principale:

– Uaruna (Cerul)

– Agni (Focul purificării)

– Surya (Soarele).

Corespunzător, în greacă găsim:

– Uranos (Cer)

– Agnismos (purificare, ispăşire)

– Surupo (asfinţit de soare).

Şi, cel mai important Zeu, al fulgerului, se numeşte INDRA, care a constituit motivul denumirii statului din Iafet, confirmat şi de faptul că India înseamnă ţara curcanilor, denumire dată de greci, care i-au numit pe fiii fulgerului: indianos – gardian, legionar, soldat viteaz.

   Migraţia hoardelor hamite (kameze) – gipses are loc în valuri succesive, inclusiv din regiunea iraniană, astfel încât în jurul anilor 1700 î.C., civilizaţia iafetiană – Hyndus se distruge şi, alături de sanscrită, după anii 1500 î.C, este impusă avesta, de origine persană, introducându-se cultul zeului Brahma(n), trinităţii acestuia, precum şi a multor zei aflaţi în „supunerea” lui Brahma(n), scriindu-se vedele, ce constituie imnuri închinate acestui Zeu.

  Mai târziu, sanscrita intră în dizgraţie, graiul său, diferit de cel vorbit de noii stăpâni, fiind înlocuit cu un grai vulgar, prin care se pregătea calea prinţului Budha, în vederea predicării „învăţăturii” sale noii Indii. În acest precept, teoria la modă, prin care se afirmă că sanscrita este urmarea pătrunderii „indo-europenilor” în India (!), nu poate fi decât inepţie ! În primul rând, în vechea Indie (Hyndus) nu puteau să vină din altă parte a lumii indieni, pentru că aceştia ar fi trebuit să fie originari tot din Hyndus ! În al doilea rând, indienii din Punjab au mers de bună voie să studieze la şcoala elenă, din necesitatea de a avea o cultură avansată. În al treilea rând, aşa-zişii indo-europeni nu aveau cum, pe de o parte să distrugă civilizaţia hindusă, iar pe de altă parte, simultan, să aducă o înaltă cultură, prin SANSCRITĂ !

    Pătrunderea hoardelor GYPSES în Hyndus transformă treptat urbele în ruine şi depozite de gunoaie. Populaţia civilizată este nevoită să emigreze, să accepte hibridarea, sau să se lase total asimilată. Astfel:

– partea care nu a acceptat hibridarea, a imigrat în ţinuturile nordice şi nord-vestice: Tubal, Meşec etc. şi au format popoarele celte, slave ş.a.

– partea care s-a hibridat cu hamiţii (kamezii) veniţi din Orientul apropiat a imigrat apoi în ţinuturile Asiei de sud-est, Australiei şi Americii

– partea care a acceptat asimilarea totală, o constituie popoarele din actuala Indie, Nepal, Ceylon (Sri Lanka) şi, parţial, Pakistan şi Bangladesh. 
  Majoritatea popoarelor hibride din Sem şi Ham se răspândesc în Orientul apropiat, pentru ca cele din Iafet (mai exact, din Magog, fiul lui Iafet) şi din Ham să genereze următorul exod, cu direcţia Asia orientală (medie şi îndepărtată), ce a dat naştere rasei galbene.